Foto: Scrisoare către fiică, prietena vieţii mele

Scrisoare către fiică, prietena vieţii mele

Există multe posibilităţi performante de a comunica: telefonul mobil, SMS- ul, MMS-ul, Facebook-ul , Yahoo messenger. Se pare că timpul a devenit fără răbdare şi în afară de comunicare instant, doreşte ca şi viaţa să ne-o trăim  instant.

separator

Ludmila Goma,
Conferențiar universitar,
USMF “N.Testemițanu”

În general, nu ne ajunge timp pentru nimic, pentru lucru, pentru mâncare, vine weekendul-ul şi ai vrea să dureze, dar trece fulgerător. Şi asta, zi de zi, un an, şi doi şi trei, şi tinereţea, şi toata viaţa. Atunci începi să regreţi că nu ai avut curaj să-ţi trăieşti viaţa pentru tine, ci conform aşteptărilor celor din jur, că ţi-ai petrecut  prea mult timp la muncă, că nu ai avut curaj să-ţi exprimi sentimentele, că nu ai rămas în contact cu prietenii şi că nu ţi-ai permis să fii mai fericită.

M-am gândit  să-i scriu scrisoare fiicei mele. De ce? La început eram cu gândul că, în calitate de  mamă,  ar trebui să umplu această scrisoare cu sfaturi, despre cum fiica să-şi  trăiască viaţa, pentru  a nu ajunge  la regretele,  pe care  le  am eu. Ştiu că cele spuse de părinţi, trec de multe ori pe lângă noi.

Aşa că, scrisoarea  o voi transforma într-o declaraţie de dragoste! Pentru că dragostea de mamă este acea care te va însoţi prin viaţă. Aceasta nu este flexibilă,  nu se modifică niciodată, este stabilă. La rândul tău,  dacă vei păstra dragostea de parinte, aceasta te va însoţi mereu.


M- am gândit să-ţi scriu despre fericire. Dar mi-am dat seama că  fericirea o învăţ zilnic de la tine. Pentru că ştii să zâmbeşti  frumos, sa râzi senin şi să te bucuri sincer pentru succesele altora.

Vreau sa- ţi spun că oamenii  mari,  nu sunt fericiţi tot timpul. Cu cât trece viaţa, fericirea nu se mai calculează în ani, ci în secunde.  Mă bucur  că tu  poţi fi copil. Numai copiii  pot avea parte de mai multă fericire.

Vreau să-ţi spun “mulţumesc”, pentru că realitatea vieţii  am  văzut-o prin ochii tăi. Şi anume prin întrebările, pe care mi le-ai pus. De ce oamenii sunt atât de răi, de ce aleargă atât de mult după fleacuri? De ce ura e mai  frecventă, decât dragostea? Unde dispare dragostea?

Oricât de mult mi- aş dori să te feresc de răutatea oamenilor, nu voi putea. În lumea asta oamenii se vând pentru bănuţi, se urăsc pentru o palmă de pământ, se scuipă pentru un loc mai în faţă. Poţi câştiga averi peste noapte şi le poţi pierde într-o clipă. Noi, părinţii tăi, suntem paznici, unul de noapte, altul de zi. Dar oricum, lucrurile principale în viaţă le vei face singură. Dar atunci să nu uiţi că cele mai de preţ, nu sunt în niciun caz  divizate în unităţi de măsură: bani, metri pătraţi, kilograme, cai- putere, carate. Fericirea este ascunsă în lucruri imposibil de măsurat.

Draga mea, sunt multe lucruri, pe care aş fi putut să ţi le dăruiesc din experienţa mea, pentru a nu fi nevoită să le afli singură atunci, când viaţa te va pune la încercare. Am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început  să-ţi faci mustrări şi să-ţi cauţi drumul cel adevărat!

Draga mamei, fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, când eşti puternică. Dă-te tare,  atunci când eşti slabă. Aş vrea să scriu în sufletul tău următoarele: “Să nu faci o faptă, a cărei amintire te-ar putea determina vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină,  decât conştiinţa curată.”

Am încredere în judecata ta, poate prea matură pentru ziua de azi. Încredere-acesta e cuvântul care ne defineşte, pe lângă dragostea necondiţionată şi prietenia. N-aş fi vrut să-mi devii confidentă atât de devreme, dar pare-se, rolul de prietenă te prinde de minune. Şi să nu crezi că nu văd când mă protejezi, când tu eşti cea care mă ocroteşte, deşi rolurile ar trebui să fie întotdeauna invers. În unele momente te simt, de parcă ai fi mama mea.

Ţii minte când te jucai cu papuşile de-a  mama şi fiica? Tu erai eu şi te purtai cu multă răbdare cu fiica ta din joc.

Te-am întrebat apoi, de unde ai învăţat manierele acelea şi mi-ai răspuns imediat: “De la tine. Tu te porţi aşa cu mine”. Au fost cele mai frumoase cuvinte, pe care mi le-a spus cineva vreodată. Asta e ideea! Să înveţi ce-i mai bun de la fiecare, iertând ce nu e perfect. Fii mai departe îngăduitoare, blândă şi ageră, spontană şi mândră. Toţi copiii sunt minunaţi, asta am învăţat de la tine. Colegii tăi, prietenii tăi sunt toţi speciali, în felul lor. Tu mi-ai vorbit atât de frumos despre fiecare dintre ei, încât am impresia că-i cunosc! Ştiu ce progrese au făcut şi când au avut nevoie de un pic de ajutor. Preţuieşte oamenii şi mai departe, învaţă-i că pentru toate trebuie  să munceşti.

Eşti  puternică, curajoasă, generoasă şi demnă de respect. Nu mă pot lăuda cu asta, pentru că în cea mai mare măsură meritele îţi aparţin numai ţie. Tot ce-mi doresc e să fii aşa cum eşti. Înţeleg că noi ne  schimbăm , dar valorile învăţate acasă nu trebuie să dispară…

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi mai mare, ai s- o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Cu dragoste, mama…”

Relaţia dintre mamă şi fiică, plină de pasiune şi uneori încordată, gravitează în jurul sfaturilor, pe care prima le dă şi cea din urmă ajunge să le accepte, după ce a comis propriile greşeli.

http://unica.md/
alte Articole interesante